Poezii preferate !

qm am zis diana...i'm speechless...ma bucur si apreciez foarte mult ca iti place poezia...ce zici de "o compozitie" asa..."originala".. de la mama ei :-? ?

De-abia plecaseşi

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

T. Arghezi

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

decembrie 1956

N. Stanescu

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

N. Stanescu

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

N. Stanescu

Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...
N. Stanescu

Tinerii

Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.



De dragoste

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.

Eu mă înec în lumine
şi scrişnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură,
dar ea ştie că eu nu râd,
dulcea luminii faptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasa
şi eu numai pentru ea trîăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

N. Stanescu

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, - ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, -
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!

Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare
Şi clipele de-acum le laşi să zboare,
Când duclea tinereţe-i trecătoare...

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!

Când umbra nopţii cade peste vale,
Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,
C-un văl uşor pe umerele goale.

Să vin, când luna nopţilor măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, -
Se uită lung şi tainic prin ferestre...



Singuri

Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate...
Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.

G. Toparceanu

Fata pe care-o iubesc

Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-aş vrea să vi-o descriu:
Ea are-n privire-adâncimi de abis
Şi ochii-i sunt verzi-cenuşiu!

Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-i greu s-o cuceresc,
E cea care-atunci când păşeşte pe stradă,
Toţi se întorc şi-o privesc!

Fata pe care-o iubesc e frumoasă,
Şi dragostea mea tot creşte,
O văd foarte rar, fiindcă stă cam departe,
Şi ea nu prea mă iubeşte...


Ochii tăi

Şi lumina parcă se pregătea,
Aduna toţi norii şi-i atârna
Departe la orizont,
Pe frânghie,
Să se-usuce încet...

Astă-seară a fost cald şi senin,
Toate stelele aveau pahare de vin
Şi-mi dădeau să gust puţin
Şi mie...
Între timp, tu dormeai...

Spune-mi despre tine
Lucruri cât mai puţine,
Lasă-mă să le ghicesc,
Să le inventez,
Să le potrivesc...

Dacă mai crezi cât de cât în minuni,
Să te văd trei zile, să nu te văd trei luni,
Şi s-o luăm iar şi iar
De la capăt...
Spune-mi, cum ţi s-ar părea?

Eu te vreau mereu
În colţişorul meu,
Să fii lângă mine
Şi să-ţi fie bine...

Am cunoscut o fată frumoasă,
Are maşină, are şi casă
Şi vorbim la telefon
O grămadă...

Însă n-are ochii tăi...


Fata pe care-o iubesc

Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-aş vrea să vi-o descriu:
Ea are-n privire-adâncimi de abis
Şi ochii-i sunt verzi-cenuşiu!

Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-i greu s-o cuceresc,
E cea care-atunci când păşeşte pe stradă,
Toţi se întorc şi-o privesc!

Fata pe care-o iubesc e frumoasă,
Şi dragostea mea tot creşte,
O văd foarte rar, fiindcă stă cam departe,
Şi ea nu prea mă iubeşte...

A. Andries

Mama

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

G. Cosbuc

O, mamă...

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu...
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

M. Eminescu

Diana si crede-ai ca nu prinde la public acest Thread . felicitarile mele

diana sa stii ca o sa te felicit defiecare data knd o sas postez aici.....pt ca meriti.....

ar fi frumos dak poeziile astea ar fi citite....asa ca va invit sa le cititi si sa veniti si voi cu poezii (tre' sa va fi placut una macar:D:P)..si sa discutam (pareri, opinii, daca v'a placut ce v'a placut in poezie, dak nu v'a placut, ce nu v'a placut)...

Multumesc mult...imi pare foarte bine ca v-a placut ideea mea..si cine stie poate ca in curand o sa vin cu o creatie proprie:):*

chiar te rugam...:X...cat mai rpd

" Te castig in ani de zile,
Dar te pierd in doua clipe...
Tu esti calda , dulce..
Dar deodata grea si rece!


Nu multa lume cunoaste
Cum pe dansa s-o descoase.
Multi cred ca-i o jucarie
Si se pierd fara de stire.

E un lucru magic, sfant
Si nu-i greu a recunoaste
Ca tinand un juramant,
Poate tine pan` la moarte!"


"Prietenie"
[ poezia aceasta am scris-o eu. sper sa va placa]

" Violenta apasatoare...
Ce-ti pasa tie ca doare,
Tu esti vesnic implinita,
De a altor suferinta.


Faci ce faci...
Si iar castigi.
Iar de mine nu iti pasa...
Nici de cei indurerati, dar lasa........


Iar castigul tau m-apasa.
Constientizand ca doare,
Iar pe unii poate ii lasa
Cu sechele, rani si urme!

"Violenta"
Diana!

frumos....bv diana....ai talent..:*

" Tu...
Care imi zambesti aiurea
Atunci cand treci prin fata mea,
Cred ca vrei un singur lucru....
Sa te asculte cineva.


Tu....
Privirea ta docila..
Ochii tai indurerati...
Lasa totul sa se vada
Suflet mic desprins din sfinti.


Tu...
Astepti pe cineva
Care lumea sa-ti vopseasca
In culori de primavara,
Si sa para totul o stea!


"TU" - Diana

nici nu am stiut ca avem talente printre noi asa tinere.... imi place ..
dar oare ce te inspira la creatia lor? (cine ii muza?)

Muza mea in tot ce ma inconjoara...tot ce traiesc in fiecare zi...

diana.......UAU......fff frumos.....dak mai ai poezii...nu ezita sa le postezi.....UAU..

Acum vreau sa postez " un gand" al unei colege care nu vrea sa intre si ea pe forum din pacate....aproape o poezie care mie imi place ft mult:x

" Iubirea...e o foaie alba
Asternem pe ea ganduri si sentimente...
Ne indragostim,iubim...si pana la urma suferim...
Cand cineva ne raneste sufletul...
Foaia noastra alba...se pateaza..
O pata rosie,apare pe ea...
O pata din sangele sufletului nostru...
Suflet strapuns de o durere nemarginita..
Pata aceasta nu o putem sterge asa cum vrem noi...
Cu una..cu doua...
Ea..ramane acolo !
Ramane acolo pentru eternitate...
Intiparita pe foaia alba..
Dar totusi, ce e iubirea ?
De ce ne indragstim ?
De ce plangem si suferim cand suntem tradati ?
De ce ?

"Iubirea"- Sorina

" Cine mi te-a pus in cale,
Trandafir cu albastre petale.
Cine in cale mi te-a pus,
Multe o avea de spus.

Azi..tu stii ce mie imi place..
Nu lucruri sofisticate,
Ci din contra lucruri simple,
Din inima daruite.

Azi..la mine ai venit
Zambaret si fericit,
Nu garoafe, nu lalele
Ci florile vietii mele!



"Trandafir Albastru"- Diana Farcas.
[poezia aceasta este compusa special pentru Cristina( prietena lui ninu) deoarece ea iubeste trandafirii albastri...sper sa fie pe placul ei]

" Frumusete, Stil, Onoare
Calitati elementare.
Cine stie a desface
Mult castiga si parte-si face.

Ea, le vrea acum pe toate,
Insa multe lucruri pier..
Inainte de-a da pace
Inimii patrunse de fier.

Fierul,dragoste pura si inocenta
Isi ia inima si cauta
Alte usi deschise, parca
Unei iubiri ce mult asteapta.

Frumusete,Stil, Onoare
Calitati elementare.
Nu tot timpul necesare
Ca o inima curata
Frumoasa si neindurerata!


"Frumusete,Stil,Onoare"- Diana Farcas
[dedicata Sorinei.care repet nu vrea sa ni se alature !]